Adio, adiu acum

Sunt multe case intre ele

Ce zugravesc amintiri cotidiene.

Sunt proiectia unei viziuni

Ce depaseste functia fatica a unei alte lumi...

Ce minuni , ce superstitii se pot crea in asemenea conditii?

Podul de piatra a fost astupat.
De apa.

Castelul de nisip?A fost inghitit.
De mare.

Fulgii de nea? S-au topit.
In palma mea...

In zare vad o lumanare.

O alta speranta?

O noua cale?

O alta usa fara clanta sau o nuanta in balanta?
....
Si ce'a mai ramas?

Doar praf pe ceas si un porumbel fara de glas.

Spre Meca pasesc mereu
...pas cu pas...

Omu' de plastilina

Astazi am ratacit pe strazile ploioase ale Bucurestiului. Printre stropii de ploaie si prin prospetimea verii paseam in gol. Speram sa fie ploaia cea care se revarsa peste obrajii mei rumeni...
Imi dau seama ca omul de plastilina traieste printre noi .De cele mai multe ori se hraneste cu sentimentele celorlalti. Cred ca in zilele noastre , cele mai mari sperante se nasc datorita durerii provocate de acestia si nu consider ca s'ar cadea sa le multumesc pentru aceasta.

E cu adevarat o arta sa fii ipocrit...trebuie sa fii inteligent sa poti sa ii faci pe ceilalti sa creada ca masca pe care o porti de cele mai multe ori este adevarata fata a individului. Te rastoarna la un unghi de 180 de grade cand iti dai seama cu adevarat cu cine ai de'a face. Nu, nu il recunosti de fiecare data .Se deghizeaza bine , isi palmeaza adevarata identitate...si pana la urma cine va pierde mai mult oare?

Omul de plastilina,
Artificiu in surdina...